HAEMUS interviu cu Avocatul IULIAN SORIN „... pentru păstrarea identităţii şi apărarea demnităţii evreului român...” [RO]

În loc de prefață


În anul 2005, invitatul rubricii Esse non vidare al revistei noastre a fost secretarul general de atunci al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi preşedintele interimar al Federaţiei, avocatul Iulian Sorin. Acum l-am rugat din nou să mai adauge câte ceva la cele spuse nouă cu peste cinci ani în urmă. Spre bucuria cititorilor noştri, avocatul Iulian Sorin a răspuns afirmativ la solicitarea noastră.
Domnia Sa s-a născut la 13 martie 1926, la Galaţi. Este diplomat al Facultăţii de Ştiinţe Juridice a Universităţii din Bucureşti. A lucrat în aparatul de stat îndeplinind, timp de aproape 25 de ani, funcţii de răspundere la Departamentul Cultelor, inspector general, şef al Oficiului Juridic şi director. După pensionare (1986), a lucrat în cadrul Comunităţilor Evreieşti din România, fiind, pe rând, director adjunct la Căminul-spital «Martin Băluş», consilier al Şef Rabinului dr. Moses Rozen z.l.[1], secretar general adjunct şi apoi secretar general al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. Mai târziu, după decesul Acad. Nicolae Cajal, a fost ales de Adunarea Generală a FCER din aprilie 2004 şi în funcţia de preşedinte interimar al Federaţiei, pe care a deţinut-o până la Congresul din septembrie 2005, la care nu a mai candidat. A fost, de asemenea, membru fondator şi mentor al Forumului B’nai Brith «Dr. Moses Rosen». Este membru fondator al Consiliului Minorităţilor Naţionale din România, unde a deţinut funcţiile de secretar al Comisiei Culte, Cultură şi Mass-Media, preşedinte al Comisiei pentru restituirea bunurilor imobiliare ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, preşe-dinte al Comisiei Legislaţie şi Administraţie.

Este membru fondator al Asociaţiei pentru Pacea Religiilor din România. A fost, de asemenea, membru fondator şi secretar general al Fundaţiei «Ronald S. Lauder», membru fondator şi vicepreşedinte al Fundaţiei «Caritatea», ambele din România. A fost şi vicepreşedinte al Asociaţiei Culturale de prietenie România-Israel, numărându-se printre fondatorii ei.
Cu ocazia zilei de naştere a avocatului Iulian Sorin, personalitate de prestigiu a comunităţii evreieşti din România, Revista “Haemus” îi urează Domniei Sale multă sănătate, longevitate şi noi succese în activitatea multilaterală şi fructuoasă pe care o desfăşoară.
Ad mea Veesrim!
Când avocatul Iulian Sorin împlinea 75 de ani, prietenii săi au publicat un „mini-album de familie, inspirat din viaţa marii sale familii evreieşti, pe care a onorat-o şi o onorează prin întreaga sa activitate”. Răsfoind această publicaţie de suflet, constatăm că prietenii avocatului au reuşit să-i schiţeze portretul în mod laconic şi, totodată, atotcuprinzător.
Marele Rabin Menachem Hacochen se exprimă: „Personalitatea Dumneavoastră este o sinteză de mari calităţi care v-au făcut un om al acţiunilor reuşite şi vă conferă un loc deosebit în societate, în general, precum şi în Comunitatea Evreiască, în special. Un om de asemenea calităţi şi-a putut respecta propria condiţie iudaică şi a putut îndeplini simultan multiple misiuni cu acelaşi scop şi în aceeaşi direcţie – totul fiind pus în slujba semenilor săi, pe care a ştiut şi ştie să-i ajute la nevoie în spiritul iudaismului, cel care pune în centrul poruncilor Torei, după aprecierea lui Hilel, comandamentul „iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi” fiind şi o miţva[2] esenţială, de nobil umanism. Aţi înfăptuit şi aceasta în mod exemplar”.
Academicianul Nicolae Cajal subliniază: ”Avocatul Iulian Sorin – trebuie s-o recunoaştem – este, de foarte multă vreme, apropiat de viaţa Federaţiei Comunităţilor Evreieşti. Chiar atunci când importanta funcţie deţinută la Departamentul Cultelor nu-i permitea s-o evidenţieze public, a făcut-o din umbră, cu inteligenţă, tact, subtilitate.
Am avut bucuria să colaborăm – sunt 15 ani de atunci – încă din primii ani ai implicării sale nemijlocite în problemele deloc uşoare ale Federaţiei. Când preşedintele F.C.E.R. al acelui timp, Şef Rabinul Rosen, a hotărât să-l aducă printre colaboratorii săi apropiaţi, a mizat pe talentul organizatoric, energia, mobilitatea spiritului, exigenţa, rigoarea, modestia şi sensibilitatea acestei veritabile ‘conştiinţe iudaice’”. Şef Rabinul dr. Moses Rosen (z.l.) a spus: „Domnul Iulian Sorin a fost vreo 20 de ani lucrător la Departamentul Cultelor şi ne-a ajutat enorm ca să putem publica în tot acest timp Revista Cultului Mozaic. A făcut-o în mod demn, onest şi ca om de cultură”.
Un alt academician, Răzvan Theodorescu, o veche cunoştinţă a avocatului, scria în mesajul său: „Aflu cu bucurie că unul dintre stâlpii Comunităţilor Evreieşti din România, avocatul Iulian Sorin, împlineşte o frumoasă vârstă. Îl cunosc de multă vreme, îi apreciez activitatea îi urez mulţi, mulţi ani de acum înainte!”, iar Noam Yaffe, directorul Departamentului de Emisiuni pentru Olim şi Europa de Est de la „Kol Israel”, după ce pune în evidenţă faptul că a colaborat direct cu avocatul Iulian Sorin „de circa un deceniu”, auzind „de el şi-i cunoştea activitatea cu mult înainte”, îşi aduce aminte că „ne-a apropiat un prieten comun – regretatul Şef Rabin Moses Rozen (z.l.)”. Şi continuă: „Rezu-mând acest deceniu de rodnică colaborare, prima concluzie este că e foarte zgârcit la vorbă – adică acordă foarte puţine interviuri, şi ele foarte precise, scurte şi la obiect. E un om obişnuit mai mult să tacă şi să facă. Dar în linişte, între patru ochi, departe de luminile reflectoarelor, la o ceaşcă de cafea, ce convorbire interesantă şi înţeleaptă se derulează! Ce clarviziune, ce realism, ce analist politic se ascunde în el! Omul potrivit la locul potrivit. Dragul meu, ce să mai lungesc vorba!, ştiu că nu-ţi plac vorbăreţii”.
Dr. Zvi Feine, reprezentantul şi ambasadorul de suflet al „Joint”-ului, spune: „Comunitatea Dumneavoastră şi organizaţia „Joint” sunt fericite să aibă un asemenea lider şi, respectiv, partener precum Dvs., puternic, energic, extra-ordinar de dedicat muncii sale, capabil să conducă, să pună în practică cu discernă-mânt toate activităţile Federaţiei.
Înţelepciunea, gândirea limpede, hotărârea, competenţa, loialitatea şi devotamentul vă fac de nepreţuit pentru noi toţi. Salutăm, cu acest prilej, un mare conducător evreu”.
Şi Marele Rbin al Genevei, Dr. Alexandru Şafran, i-a adresat o caldă felicitare din care cităm: „Mult stimate domnule avocat Iulian Sorin, Vă adresez caldele mele felicitări şi sincerele mele urări de bine cu prilejul frumoasei dvs. aniversări. Dumnezeu să binecuvânteze importanta dvs. activitate, pe care o desfăşuraţi, cu devotament şi compe-tenţă, în fruntea obştei evreieşti din ţară, în calitatea dvs. de secretar general al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. Primiţi, vă rog, mult stimate domnule avocat, odată cu urările mele de Hag Sameah, expresiunea distinsei mele consideraţiuni”.
Înzestrările avocatului Iulian Sorin au fost apreciate şi de colegii reprezentanţi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România. Varu-jan Pambuccian, preşedintele Grupului Parlamentar al Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României, punctează: „ … de când ne cunoaştem, Iulian Sorin a reprezentat pentru mine un reper de rigoare şi hotărâre în tot ceea ce a făcut. Ori de câte ori a fost nevoie de depăşirea unui moment delicat, Iulian Sorin a fost acolo, spunând întotdeauna lucruri simple şi corecte, care de multe ori scăpau celor din jur, datorită obişnuinţei noastre de a complica totul până la absurd. Pentru tot ce a făcut şi face pentru noi, Iulian Sorin este un prieten de neînlocuit”. Klaus Fabritius, vice-preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România, îl califică pe avocatul Iulian Sorin un prieten „de nădejde”, exprimându-şi dorinţa de a continua „aceeaşi bună colaborare din totdeauna şi în viitor, în Consiliul Minorităţilor naţionale”, pentru a ţine „aproape între comunităţile noastre”.
Acad. Kopi Kycyku
Preşedintele Permanent
al Asociaţiei Culturale Albaneze
Haemus



[1] „Binecuvântată fie amintirea lui” (în ebraică).

[2] Poruncă, datorie religioasă.

Popular Posts